Archive Page 2

Patru (foști colegi)

Colegi

În urmă cu două saptămâni am participat la întâlnirea Bisericii Evanghelice Române Ecclesia din Eindhoven, Olanda. Dacă cineva se întreabă ce are a face o biserică evanghelică din Olanda cu Belgia evanghelică, e bine de știut că o bună parte din cei care participă la întâlnirile acestei biserici sunt români din Belgia. Eu nu sunt o prezența constantă în această biserică, însă am reușit să ne întâlnim, în acest cadru și fără a ne propune acest lucru, patru persoane care am fost colegi de an și de grupă la Facultatea de Teologie Baptistă din cadrul Universității Emanuel din Oradea, promoția 1999. Doi dintre noi am rămas colegi… de muncă în Belgia.

Anunțuri

Nouă membralitate

În urmă cu trei săptămâni am devenit în mod oficial membri ai Bisericii Evanghelice din Turnhout, o comunitate creștină flamandă în sânul căreia, în urmă cu doi ani, am fost primiți cu toată dragostea și o comunitate în care încercăm să ne integrăm cât mai bine. Nu este ușor, având în vedere bariera lingvistică, dar dorința acestor oameni de a ne face să ne simțim cât mai confortabil în mijlocul lor face ca procesul integrării să nu fie chiar atât de anevoios. Cu siguranță că nu este comunitatea ideală, însă este prima și, deocamdată, singura comunitate creștină din Belgia în care ne-am simțit ca într-o familie, încă de la început.

Pe lângă întâlnirile săptămânale, încercăm, în limitele impuse de timp (sau, mai bine zis, în limitele de timp pe care ni le impunem mai mult sau mai puțin justificat), să participăm și la unele din activitățile săptămânale sau periodice ale acestei comunități, cum ar fi grupurile de studiu biblic și de rugăciune.

Ceea ce m-a impresionat de la început la această comunitate a fost deschiderea și căldura cu care au primit pe oricine a venit în mijlocul lor, accentul pe decență și pe lucrurile care nu se văd, precum și slujirea, a celor din biserică și din afara ei. Am găsit în același timp acea credință și predicare centrate pe Cristos, precum și o mărturisire de credință bine ancorată în Sfintele Scripturi. Am mai găsit și oameni cu pregătire teologică, oameni modești cu care am putut împărtăși din lucrurile de care suntem preocupați.

Biserica Evanghelică din Turnhout face parte din Vrije Evangelische Gemeenten (Comunitățile Evanghelice Independente), o uniune de comunități evanghelice care însumează nu mai mult de 2000 de membri în toată Flandra. Mai multe despre VEG, însă în limba olandeză, aici și aici.

Chinezii baptiști din București

Un articol foarte interesant în Dilema veche:
http://www.dilemaveche.ro

Manhattan Declaration

http://romaniaevanghelica.wordpress.com/

For English, see the links in the Romanian text.

UE are președinte belgian și „ministru” de externe britanic

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/International/143017/UE-si-a-ales-primul-presedinte-si-ministrul-de-externe.html

The Silent Scream

Three people a day commit suicide in Flanders, the highest rate in Western Europe (Flanders Today)

I think the idea regarding the media involving in the suicide cases is a very good one: „Suicide-prevention organizations have drawn up a set of guidelines for the press and media in covering suicides, in an attempt not to overdramatise or normalise the practice… Don’t report unnecessary details; don’t dramatise the circumstances, especially regarding images; don’t romanticise or idealise the dead person, to avoid imitation; don’t sensationalise the report in the case of a famous person.”

Catedrale: Onze Lieve Vrouwekerk (Biserica Doamnei Noastre Dragi) Antwerpen

Foto: tibipop; pentru informații legate de catedrală, vezi aici.

Câteva date: lungimea în interior-118 m; înălțimea turnului nordic-123 m, cel mai înalt turn bisericesc din Benelux; înălțimea turnului sudic-65.3 m; capacitate-2400 locuri, însă, în principiu, catedrala poate gazdui până la 25 000 persoane; 125 coloane; 128 ferestre, dintre care 55 pictate; 1.5 milioane euro costuri pentru întreținerea anuală a catedralei

A treia poză: în fața catedralei se află statuia artistului Peter Paul Rubens (1577-1640), catedrala deținând trei dintre operele marelui artist: The Raising of the Cross, Assumption of the Virgin Mary și The Descent from the Cross.